Mi s-a întâmplat să citez de multe ori răspunsul dat de prezentatorul de talk-show-uri Larry King, la următoarea întrebare: „Dacă ar fi să intervievați o singură persoană de pe tot parcursul istoriei, cine ar fi?” King a răspuns că i-ar plăcea un interviu cu Isus. La următoarea întrebare: „Și ce anume ați dori să-L întrebați?”, King a răspuns: „Aș dori să-L întreb dacă într-adevăr S-a născut dintr-o fecioară. Pentru mine, răspunsul la această întrebare ar defini istoria.” Prima dată când i-am cerut, printr-un prieten, permisiunea de a folosi acest citat, mi-a trimis vorbă înapoi: „Și spune-i că nu luăm subiectul în zeflemea.” Îl cred pe cuvânt. Cui nu i-ar plăcea să-I ia un interviu lui Isus Cristos?
Nu este posibil să trăim fără a pune întrebări – și ce sursă mai bună de răspunsuri, decât Cel care a afirmat că este Calea, Adevărul și Viața? Dacă am putea fi față în față cu Cel prin care vine viața, cât de minunate ar fi acele momente în care s-ar pune cele mai dificile întrebări cu care se confruntă omenirea! Deși nu erau conștienți de faptul că umblă cu Cristos cel înviat, călătorii care se aflau pe drumul Emausului au relatat că le ardea inima în ei când El le-a dezvăluit trecutul, prezentul și viitorul. Când și-au dat seama cine este, o lumină s-a aprins pentru întreaga istorie.
În același fel, se prea poate ca atunci când va veni timpul să stăm la masă cu Domnul istoriei, răspunsul dat scepticului și credinciosului va fi atât de vizibil, încât nu va mai fi nevoie să fie exprimat. În mod ironic, ideea aceasta mi-a venit sub forma unei întrebări inscripționate pe un tablou pe care l-am văzut în biroul unui pastor din Puerto Rico. Chiar înainte să intrăm în biserică, mi-au căzut ochii pe această imagine din fața biroului său. Era un tablou cu o fetiță ținându-L de mână pe Isus, care o privea cu blândețe. Fetița îl întreba: „Ce ai pățit la mâini?” Am bănuiala că răspunsul la această întrebare se adresează atât îndoielii scepticului, cât și duplicității credinciosului.
Acest lucru duce și întrebarea lui Larry King la un nivel mult mai profund. Nașterea din fecioară poate doar să-i dovedească scepticului că naturalismul nu poate oferi o explicație pentru existența lumii, că Dumnezeu este Cel care a intervenit în mod supranatural în istorie. Într-un cadrul supranatural, acest lucru ar fi posibil. Însă întrebarea „Ce ai pățit la mâini?” oferă ca răspuns acel lucru de care am nevoie pentru a-mi salva viața de intelectul autosuficient sau de morala automoralizatoare oferită altora, ducându-mă într-un punct de unde nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Acesta îngroapă eul care caută eul și aduce la viață cel mai complet om, pe care Dumnezeu l-a împodobit într-un mod unic. Cu alte cuvinte, în cruce îmi regăsesc pierderea definitivă pentru a putea obține cel mai mare câștig. Doar atunci când scepticul și credinciosul pot vedea pe mâinile mele urmele care duc la întrebarea: „Ce-ai pățit la mâini?” pot înceta întrebările lumii, răspunsurile începând să curgă de-a valma din adâncurile sufletului.
Pentru prezentatorii de talk-show-uri, cât și pentru toți aceia care ne luptăm cu marile întrebări ale vieții, răspunsul este același. Cu cât am trăit mai mult, cu atât cred tot mai mult că nu ne lipsesc dovezile, la fel cum nu ne lipsesc cunoștințele despre ucenicie. În mare parte, ceea ce ne lipsește este curajul și mulțumirea de a ne îndrepta spre cruce și de a muri la rândul nostru, dând lumii ocazia de a întreba: „Ce ai pățit la mâini?” Aici, scopul istoriei și cel al vieții converg. Întrebările noastre vor rămâne întotdeauna. Însă pentru mine, acestea două îmi reamintesc încotro trebuie să ducă în final toate răspunsurile. Cu aceste lucruri în minte, Calvin Miller a spus:
„Predica și Duhul lucrează întotdeauna împreună pentru a aduce eliberarea. Uneori Duhul și predica oferă răspunsuri directe nevoilor umane, dar de cele mai multe ori ele sunt indirecte. Oricât de sinceră ar fi, predica nu poate rezolva aceste probleme lipsite de soluție. Mai degrabă împreună cu Duhul, predica are rostul de a evidenția faptul că răspunsurile nu sunt esențiale pentru viață. Ceea ce este esențial este sentimentul prezenței lui Dumnezeu în vremurile întunecate și pline de întrebări. Nevoia noastră de răspunsuri specifice este nesemnificativă în comparație cu aspectul mult mai important al Domniei lui Cristos peste toate întrebările – atât cele cu răspuns cât și cele fără răspuns.”
La această afirmație a lui Miller aș dori să schimb doar o parte din ultima propoziție: „…atât cele care au doar răspunsuri intelectuale, cât și cele care transcend intelectul.” Sau mai bine zis, „cele cărora Betleemul le poate răspunde și cele pentru care doar Calvarul are un răspuns.”
